Rotația drepturilor de vot în cadrul Consiliului guvernatorilor
(ultima actualizare: 1 ianuarie 2023)
Ce este sistemul de rotație a drepturilor de vot în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE?
Sistemul de rotație vizează alocarea drepturilor de vot membrilor Consiliului guvernatorilor din cadrul Băncii Centrale Europene. Consiliul guvernatorilor este cel mai important organ de decizie al BCE, responsabil de stabilirea ratelor dobânzilor și de conduita politicii monetare. Acesta este format din cei șase membri ai Comitetului executiv și din cei 20 de guvernatori ai băncilor centrale naționale ale țărilor din zona euro. Aderarea Lituaniei la zona euro în anul 2015 a condus la modificarea sistemului drepturilor de vot stabilit de Consiliul guvernatorilor în luna decembrie 2002.
De ce este necesară rotația drepturilor de vot?
Rotația drepturilor de vot contribuie la menținerea capacității Consiliului guvernatorilor de a adopta măsuri odată cu creșterea treptată a numărului țărilor din zona euro și, implicit, a numărului membrilor Consiliului guvernatorilor. Conform tratatelor Uniunii Europene, sistemul de rotație trebuia implementat de îndată ce numărul guvernatorilor depășea 18, ceea ce s-a întâmplat la data de 1 ianuarie 2015, când Lituania a aderat la zona euro.
Care guvernatori au drept de vot într-o anumită lună și care nu au?
Țările din zona euro sunt împărțite pe grupuri, în funcție de dimensiunea economiilor și a sectoarelor financiare ale acestora. Pentru a stabili cărui grup îi aparțin guvernatorii băncilor centrale naționale, a fost realizată o clasificare. Guvernatorii țărilor clasate pe primele cinci poziții – în prezent, Germania, Franța, Italia, Spania și Țările de Jos – dispun în comun de patru drepturi de vot. Toți ceilalți (15, de la data de 1 ianuarie 2023, când Croația a aderat la zona euro) dispun în comun de 11 drepturi de vot. În fiecare lună, guvernatorii utilizează drepturile de vot prin rotație.
Ar fi putut fi amânată instituirea noului regim?
Nu, întrucât acest fapt ar fi încălcat tratatele UE. Decizia inițială a permis o amânare (până când numărul țărilor din zona euro depășea 18), dar această opțiune a fost deja utilizată. Alte amânări nu au mai fost posibile.
Înainte de data de 1 ianuarie 2015, se aplica principiul „un membru, un vot”. Odată cu aplicarea sistemului de rotație, există trei clase de membri ai Consiliului guvernatorilor. Afectează acest fapt discuțiile între membri și procesul decizional?
Toți membrii Consiliului guvernatorilor participă la ședințe și au dreptul de a-și exprima opiniile, prin urmare, din perspectiva discuțiilor, nu s-a schimbat nimic. Întrucât Consiliul guvernatorilor adoptă majoritatea deciziilor prin consens, într-un spirit de cooperare, nu s-a modificat nici procesul decizional. Desigur, principiul „un membru, un vot” se aplică celor care au drept de vot la momentul respectiv.
Membrii Comitetului executiv au drepturi de vot permanente?
Da, membrii Comitetului executiv al BCE au drepturi de vot permanente.
Este comparabil acest sistem de drepturi de vot cu cel al Rezervelor Federale ale SUA, de exemplu?
Sistemul utilizat de Comitetul Federal pentru Operațiuni de Piață (CFOP) din cadrul Rezervelor Federale ale SUA este foarte similar celui folosit de BCE. CFOP are 12 membri votanți, dintre care 7 sunt membri ai Board of Governors și au drepturi de vot permanente; situația este asemănătoare cu cea a membrilor Comitetului executiv al BCE în cadrul Consiliului guvernatorilor. Președintele Rezervei Federale din New York are drept de vot permanent, președinții Băncilor Rezervelor Federale din Chicago și Cleveland votează o dată la doi ani, iar președinții celorlalte nouă Rezerve Federale votează o dată la trei ani. Spre deosebire de sistemul anual de rotație aplicat de Rezervele Federale, drepturile de vot ale membrilor Consiliului guvernatorilor BCE sunt alocate prin rotație lunară.